Sfatul meu pentru cubanezi – cu laptopul la miliţie
Cristian Ghinea
Acum vreo cinci săptămîni m-am întîlnit cu un grup de ziarişti americani veniţi aici într-o acţiune a MAE care dorea să le ofere posibilitatea de a cunoaşte şi de a scrie despre România la 20 de ani după. Unul dintre ei, de origine cubanez, scria pentru ziare americane, dar ţinea şi o revistă foarte simplă, mai mult un newsletter, despre care am aflat că e distribuită ilegal şi în Cuba. În timpul discuţiei, după ce mi-a spus despre această revistă, mi-a venit următoarea idee: să le dau un sfat cubanezilor. A ridicat sprîncenele, dar m-a ascultat. Le-am spus că va veni şi pentru ei libertatea, că e o chestiune de timp pînă cînd regimul tembel a lui Castro va cădea. Iar cînd se va întîmpla asta, să stea cîteva zile şi să savureze libertatea. Doar atît: să savureze libertatea. Ziaristul cubano-american nu prea pricepea ce vreau să spun. Aşa că i-am explicat: oamenii liberi nu savurează şi nu apreciază libertatea. O luăm ca atare. Ca pe aer. Nu simţim lipsa aerului decît atunci cînd ne sufocăm. Libertatea nu te face fericit prin ea însăşi, doar lipsa ei te face nefericit. Asta dacă ai conştiinţă, lichelele sînt fericite indiferent de starea libertăţii. Cubanezii vor păţi la fel ca românii: vor căpăta libertatea, apoi vor uita repede de ea. Prea repede. Vor începe noua viaţă, construirea capitalismului, nervii succesului, febra luptei. Libertatea va deveni ca aerul: este subînţeleasă, nu ne mai bucurăm de ea. Inventăm mereu nou motive de a fi nefericiţi. Sfatul meu a plăcut, aşa că am apărut în revista pentru cubanezi. Nu ştiu ce au înţeles din el, poate e prea devreme pentru ei.
Aşa cum poate e prea tîrziu pentru tinerii români de acum. Trebuie să cunoşti lipsa libertăţii pentru a putea savura libertatea. De aceea, să vorbeşti cu oameni născuţi după revoluţie e un exerciţiu de literatură SF. Imaginaţia e totul. Aşa că vă provoc la un exerciţiu de imaginaţie. Aveţi un laptop? Cînd vă luaţi laptopul şi mergeţi să scrieţi ceva la o cafenea, conectaţi la net, să bîrfiţi pe Facebook, gîndiţi-vă cum ar fi să stea un poliţist în spatele vostru. La începutul fiecărui an, trebuie să mergeţi cu laptopul la poliţie şi să-l înregistraţi, adică să fie siguri poliţaii că orice scrieţi poate fi urmărit înapoi şi puteţi fi arestaţi. Şi asta se întîmplă dacă scrieţi ceva de şeful statului, de pildă că vă enervează. Dacă intraţi în discuţii pe Facebook cu străini, aveţi o obligaţie legală să raportaţi la SRI (la Securitate, cum ar veni) tot ce aţi discutat. Cum ar fi veni, vorbiţi cu Zhanna din Estonia: Ce faci, fată? Bine, mă duc la concert la Metallica. Bravo. Apoi, faceţi un raport: Subsemnatul Gigel am vorbit cu Zhanna şi am discutat despre Metallica. Precizez că nu am discutat despre teme politice şi despre ordinea de partid şi de stat.
Vi se pare că bat cîmpii? Întrebaţi-vă părinţii şi rudele. Acum 20 de ani, dacă aveai o maşină de scris în România trebuia să mergi cu ea la miliţie. Miliţienii te puneau să scrii un text care cuprindea toate literele, astfel încît dacă te apucai să scrii manifeste să fii prins imediat. Şi ştiţi ce text te puneau să scrii? Un omagiu către tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Adică erau şi sadici, nu doar că te chemau la control, dar te puneau să scrii, cu mîna ta, omagii.
Dacă ar fi să aleg un obiectiv pentru expoziţia dumneavoastră, aş pune un laptop cu o caschetă de miliţian pe el. Iar pe ecran, un text-omagiu pentru Ceauşescu.
