Extras din piesa OCCIDENT EXPRESS

Matei Vişniec

SCENA 6
DOCTORANDUL în faţa COMISIEI DE DOCTORAT

PREŞEDINTELE COMISIEI – Dacă înţeleg bine, ce vreţi dumneavoastră să demonstraţi este că prăbuşirea comunismului a fost provocată de etichetele de pe produsele venite din Occident.
DOCTORANDUL – Exact. Datorită eticheteleor, pungilor şi ambalajelor. Nimeni n-a evaluat încă niciodată forţa subversivă a acestor etichete şi a acestor ambalaje. Efectul lor asupra noastră a fost mai puternic decît suntem noi capabili să o recunoaştem. Toate produsele care ajungeau la noi din vest aveau un dublu impact, unul estetic şi altul emoţional. Impactul estetic se manifesta prin faptul că nimeni nu arunca niciodată un ambalaj venit din vest. Cutiile de cafea erau păstrate la nesfîrşit pe o poliţă în bucătărie chiar şi după ce se termina cafeaua din ele. O sticlă de whisky, chiar dacă era golită, nu se arunca niciodată, se umplea eventual după aceea cu ţuică. O sticlă din plastic de coca-cola devenea şi ea un obiect fetiş, era imposibil de aruncat, oamenii o refoloseau într-un fel sau altul, fie că puneau în ea lapte fie că o ţineau ca pe o ofrandă sau ca pe o pradă de război în cămară. Cînd primeau ciocolată din Occident, est-europenii aveau grijă întîi să desfacă uşor, cît mai delicat, ambalajul, să păstreze staniolul… Pungile care veneau din Occident erau şi ele un bun preţios şi oamenii ieşeau cu ele la cumpărături, oarecum mîndri că aveau o pungă “occidentală”. Toate aceste “pungi” se plimbau de altfel prin oraş cu o anumită nonşalantă, exista un fel de protest surd şi metaforic al pungilor… Rare erau persoanele care să nu fi avut în casă o astfel de pungă provenită din Germania sau din Italia… Putem vorbi chiar de un protest al pungilor din plastic, după cum putem vorbi despre mesajul lor anti-comunist… În ţările este-europene unde libertatea de expresie era inexistentă, oamenii protestau prin pungile de plastic pe care le purtau în buzunar sau le utilizau pentru cumpărat pîine, făină, salam… Ar trebui să le fim recunoscător acestor pungi, cred eu, pentru că ele ne-au ajutat să ne exprimăm, dacă n-am fi avut aceste pungi cu care să umblăm de colo-colo şi să ne afişăm protestul ne-am fi asfixiat… am fi murit dracului de neputinţă şi de umilinţă… Cînd gurile noastre erau cusute, noi protestam de fapt cu pungile, nu eram decît nişte pungi ambulante care se plimbau prin Bucureşti, prin Sofia, prin Kiev… Pe aceste pungi erau tot felul de desene atrăgătoare, tot felul de imagini occidentale, tot felul de texte aparent comerciale dar de fapt protestatare… Nimeni nu s-a ocupat niciodată de semantica acestor imagini şi texte imprimate pe pungile de origine occidentală înainte de 1989… Pe unele era scris MARLBORO, pe altele ELVIS, pe altele SUPERMARKET… pentru est-europeni, însă, toate aceste cuvinte aveau o cu totul altă semnificaţie, ele însemnau de fapt JOS COMUNISMUL.
PREŞEDINTELE COMISIEI – Mda… Spune-mi domnule, dumneata eşti sigur că nu delirezi?
DOCTORANDUL – Nu, domnule Profesor, tot ce spun este adevărat. Am cules mii de mărturii… Pungile, etichetele şi ambalajele occidentale au ros din interior comunismul… Au fost dizolvantul ideologiei… Marxism-leninismul s-a evaporat în ele… Pentru că ele au lucrat asupra creierului, asupra imaginarului… Era suficient, pe vremuri, să te uiţi la cutia de cafea occidentală în care păstrai de fapt zahărul ca să respiri puţină speranţă… Toate aceste etichete şi ambalaje erau ca nişte ferestre spre occident, tot atîtea tunele de evadare mentală… Încercaţi să vă amintiţi şi dumneavoastră, domnule profesor… Cînd ne cumpăram blugi era absolut nevesar ca marca LEVI’S să fie vizibilă, iar dacă mai puneam mîna şi pe un tricou occidental pe care scria LOVE atunci evadarea era totală, sau ne consideram deja integraţi în Europa… Toate aceste cuvinte străine şi toate aceste imagini colorate ne-au ajutat de fapt să rezistăm într-o lume în care lipseau culorile… Da, acesta este adevărul comuniştilor nu le plăceau culorile, detestau culorile, cu excepţia steagului roşu bineînţeles.
PREŞEDINTELE COMISIEI – Dumneata consideri deci că comunismul nu s-ar fi prăbuşit dacă comuniştii ar fi fabricat ambalaje mai frumoase…
DOCTORANDUL – Absolut adevărat… Regimurile comuniste nu au înţeles niciodată cît de persuasivă a fost forţa imaginii… Astăzi ar trebui să ridicăm un monument tuturor acestor etichete, ambalaje şi pungi. Ar trebui să le fim recunoscători, să ridicăm o statuie a pungii occidentale… Ambalajele au fost ca nişte zei, ca nişte icoane, ca nişte obiecte fetiş… Valoarea lor de întrebuinţare, în ţările din est, era cu totul alta decît cea pentru care fuseseră făcute în Occident… Ele erau pur şi simplu mesaje primite din lumea liberă, ele erau dovezi că o viaţă mai bună era posibilă… Puse alături de ambalajele comuniste ele deveneau copleşitoare, pentru că erau superioare… Ori, toate aceste reflecţii se fixau în creierul oamenilor… Est-europenii nu aveau nevoie de demonstraţii sofisticate pentru a ajunge la concluzia că marxism-leninismul era o ideologie stupidă, mesajul pungilor era suficient… Practic, între vest şi est nu a exista nici o luptă de idei, nici o înfruntare ideologică frontală… singura luptă frontală a fost între pungile de plastic occidentale şi plasele de aţă autohtone… între etichetele colorate de pe produsele occidentale şi hîrtia de marmeladă autohtonă… între roşul sticlei de coca-cola şi roşul steagului comunist…
PREŞEDINTELE COMISIEI – Ştii ce, domnule doctorand… Ia nu-ţi mai bate joc de noi! Nu-ţi dau doctoratul. Înţelegi? Fuck you!